Eram studenți, eu (Andra) tocmai terminasem un stagiu Erasmus de practică în Grecia și Andrei nu lucra de mult timp. Totuși, chiar dacă nu aveam bănuți voiam să vedem și să descoperim lumea. Așadar, după stagiul de practica la un hotel All Inclusive din Creta am plecat în Santorini, unde a venit și Andrei si ne-am revăzut după aproximativ 3 luni.
Ce am facut ca sa ne organizam acest sejur in Grecia?
- Am căutat una dintre cele mai accesibile cazări in zona Perissa.
- Ne-am făcut cumpărături de la Lidl și ne-am gătit singuri.
- Am mers din agenție în agenție căutând să închiriem un ATV să descoperim insula. Am găsit agentia și am reușit să negociem cel mai bun preț.
Funny stuff: Evident ca ne-a dat cel mai rău ATV din gamă; pe un deal a trebuit să mă dau jos o dată ca să poată Andrei sa urce. Ieșea un vlog fain - comedie nu gluma 😂 Nu se închidea nici cutia de depozitare, iar senzorul de la rezervor nu mai mergea.
Dar ce conta asta pentru noi când eram pe una dintre cele mai frumoase insule din lume?
Santorini este unul dintre locurile noastre preferate din Europa și unul dintre cele mai frumoase concedii pe care le-am avut. Am avut clipe de extaz si agonie, dar astea vi le vom povesti in viitor ❤️
"#greece #traveltheworld #santorini #travelcouple #travel #aerdevacanta"
ATV: Moto Empire Santorini Moto & Atv Rental Link aici
cazare Vila Markos Santorini aici